Lecțiile online de chitară
Lecțiile online reprezintă o modalitate relativ nouă de învățare. Spun “relativ” deoarece experiență practică în domeniul predării online există în lume de mai bine de zece ani în ceea ce privește chitara clasică. Când ne gândim la cursurile online apare însă întrebarea privind eficacitatea acestora, adică în ce măsură poți învăța într-o manieră corectă, productivă și care să îți asigure progresul. Această formă de comunicare între profesor și elev are foarte multe beneficii în contextul societății de astăzi în care accesul la informație este primordial.
Înainte de a începe să înveți chitara online este bine să îți răspunzi la câteva întrebări.
- Cui se adresează lecțiile online?
Lecțiile de chitară online sunt pretabile tuturor celor care vor să învețe sau să se perfecționeze să cânte la acest instrument. Este vorba atât despre copii, cât și despre oameni maturi de orice vârstă pasionați de chitară. Limita inferioară de vârstă este aceea la care copilul conștientizează ceea ce se întâmplă în jurul lui și poate să stea liniștit pe scaun și să fie atent. Am putea spune, deci, că un copil de 6-7 ani, spre exemplu, ar trebui să fie asistat la oră de unul dintre părinți. Depinde foarte mult, bineînțeles, și de personalitatea și temperamentul fiecărui copil. În ceea ce privește lucrul cu copii mai mari, cu tineri și adulți, ora se poate desfășura în cele mai bune condiții. O întrebare frecventă este aceea dacă se poate ajunge la performanță prin lecțiile online. Performanța se obține îndeplinind câteva condiții generale. Trebuie să existe talent, muncă, susținere, voință, disciplină, dăruire, perseverență, deschidere și curaj. Limitele sunt doar acelea pe care tu ți le impui. Dacă îndeplinești aceste cerințe poți face performanță foarte bine prin intermediul lecțiilor online.
- De ce anume ai nevoie?
Pentru a putea face chitară online sunt necesare: o conexiune bună la internet, un laptop/computer/o tabletă cu performanțe medii, un loc liniștit în care să poți să lucrezi și instrumentul pe care cânți. În plus față de acestea, în măsura în care vrei ca lecția să se desfășoare la un nivel calitativ cât mai bun, poți apela la accesorii tehnice suplimentare.
- Conexiune bună la internet
O conexiune rapidă și stabilă la internet este foarte importantă deoarece aceasta îți oferă continuitate în desfășurarea lecției și îți facilitează o comunicare optimă cu profesorul. Conexiunea la internet este un element fundamental pentru reușita lecțiilor online și are un efect direct pe parcursul efectuării lor. De aceea, este bine să te asiguri că ai un furnizor bun de servicii de internet înainte să începi să lucrezi. Conexiunea prin cablu este de preferat conexiunii Wi-Fi.
- Laptop/Computer
Laptopul sau computerul reprezintă, în cazul de față, mijlocul pe care îl folosim pentru stabilirea comunicării. Este bine ca performanțele aparatului să fie cel puțin medii în sensul în care lecția să se desfășoare la nivelul calitativ maxim pe care îl poate oferi mediul virtual. Un laptop/computer cu specificații care lasă de dorit poate avea tot felul de erori de soft, îți poate cauza întreruperi frecvente în mijlocul lecției, iar calitatea audio/video va fi una precară. De asemenea, trebuie să ai în vedere ca monitorul laptopului/computerului să aibă o cameră web încorporată sau să cumperi una separat. Se pot ține lecțiile și de pe tabletă sau telefonul mobil, dar atunci trebuie să ai grijă ca display-ul (ecranul de afișaj) să fie suficient de mare. Nu este vorba despre o investiție financiară majoră, ci despre asigurarea unui strict necesar decent pentru a-ți face munca utilă și plăcută în același timp.
- Mediu de lucru prietenos
Condițiile de lucru sunt cele care te inspiră sau care te pot perturba. Este important, deci, să-ți alegi un loc liniștit, luminos, în care să-ți concentrezi atenția numai asupra lecției în sine și, de asemenea, să nu-i deranjezi pe ceilalți. Dacă ai camera ta atunci lucrurile se simplifică foarte mult întrucât vei putea să faci ora de chitară fără a fi stânjenit în niciun fel. Creează-ți un mediu de lucru favorabil și vei vedea că nici nu vei simți cum trece ora!
- Instrument și accesorii muzicale
Nu uita de chitară! Fără instrument lecția nu poate avea loc. Pe lângă chitară este util să ai și alte accesorii pe care le folosești, de altfel, în mod curent: stativul pentru partituri, în măsura în care îți e mai ușor să citești partiturile în format fizic decât de pe ecranul monitorului, suportul pentru chitară, atunci când vrei să lași chitara jos pentru a nota ceva pe partitură sau pentru a te relaxa, scăunelul pentru picior sau orice alt dispozitiv pentru susținerea chitarei și un aparat de acordat (mai nou acordajul se poate realiza foarte ușor și cu ajutorul unor aplicații de pe telefonul mobil). Dacă pui la punct aceste lucruri, atunci lecția ta va fi cu siguranță una de succes!
- Accesorii tehnice opționale
În măsura în care dorești poți să investești suplimentar în accesorii care să aducă un plus de calitate activității tale de învățare online. Spre exemplu, un set de căști audio este indicat atât pentru a acorda mai multă importanță detaliilor, dar și pentru a evita situația în care tu vorbind, te vei auzi în boxele celui căruia i te adresezi. De aceea, este bine ca elevul și profesorul să poarte căști. Un alt exemplu ar putea fi achiziționarea unui microfon pe care să îl conectezi la laptop/computer. Există deja microfoane pentru PC pe care le poți conecta direct la aparat sau poți să folosești o interfață audio pentru a crea legătura necesară și a obține un sunet mai calitativ. Un monitor mai mare te poate ajuta, de asemenea, ca experiența de învățare să fie mult mai bună. Toate acestea îți ușurează munca și fac ca lecția să fie cât mai eficientă.
- Care sunt avantajele lecțiilor online?
- Comunici la distanță
Un beneficiu deosebit de important în ceea ce privește spațiul virtual îl constituie posibilitatea de a stabili o conexiune în timp real cu persoane care se află la mii de kilometri distanță. Acesta este un lucru extraordinar care îți deschide noi perspective de învățare. Poți, astfel, să-ți programezi lecții online cu profesori care se află în alte orașe, țări sau chiar continente. Cele mai noi achiziții din domeniul interpretativ și cei mai performanți profesori îți sunt acum accesibili datorită apariției și dezvoltării unor instrumente diferite de comunicare online (aplicații, platforme). Folosindu-te cu discernământ de aceste avantaje ale evoluției mijloacelor de comunicare poți să-ți urmezi visuri care cu ceva timp în urmă ar fi rămas doar la nivelul imaginarului. Idealuri profesionale pentru care ai fi muncit o viață să ți le îndeplinești stau acum la un “click” distanță. Eliminarea barierelor pe care distanța le impune între profesor și elev îți poate asigura un progres mult mai rapid în ceea ce vrei să realizezi.
- Înveți în timp real
Întrebarea care se pune după ce am stabilit că putem comunica la distanță cu alte persoane este cum se realizează acest lucru. Și până acum au existat și sunt în continuare destule mijloace de distribuire a informației și de comunicare la distanță (metoda de specialitate, tele-conferința, curieratul electronic de tip e-mail etc) dar care pot fi mai mult sau mai puțin eficiente în activitatea de învățare care ne interesează – interpretarea instrumentală. O metodă de chitară, spre exemplu, te va ajuta să evoluezi în funcție de experiența anterioră pe care o ai în a înțelege noțiunile care îți sunt prezentate. Un documentar TV sau o tele-conferință îți va lărgi orizontul de cunoaștere și te va îmbogăți sufletește, însă nu îți va putea oferi o experiență practică de învățare în timp real. Cursurile online au avantajul unei comunicări audio și video care se produce în momentul respectiv, asemenea unei conversații normale, interactive pe care o ai cu o altă persoană. Platformele online sunt din ce în ce mai bine gândite pentru a facilita relația profesor-elev, punând la dispoziție diferite opțiuni și instrumente de învățare care să permită profesorului utilizarea de materiale didactice. Este vorba despre o nouă etapă, cu caracter alternativ, în evoluția tipului de învățământ.
- Câștigi timp
Timpul este una dintre cele mai importante resurse de care dispunem. Valoarea pe care o are un lucru în viața noastră este egală cu timpul pe care i-l acordăm. De aceea, în momentul în care câștigăm timp într-o anumită activitate înseamnă că reușim să ne organizăm mai bine și să ne respectăm mai mult pe noi înșine. Prin intermediul lecțiilor online poți învăța din interiorul propriei locuințe, într-un mediu cunoscut și prietenos, așa cum ți-l dorești. Evitând deplasările de orice fel economisești un timp substanțial pe care îl poți folosi, astfel, în alte direcții sau domenii de interes.
- Economisești bani
Lecțiile online chiar dacă nu sunt neapărat mai ieftine decât lecțiile „face-to face” te scutesc de multe cheltuieli conexe. Spre exemplu, dacă visul tău este să studiezi cu un anumit profesor care predă în străinătate, aceste lecții te vor ajuta ca dorința ta să devină realitate fără să trebuiască să plătești pentru deplasări, chirii, cheltuieli de întreținere, taxe de școlarizare, toate ridicându-se uneori la un nivel financiar pe care nu oricine și-l poate permite. Banii necesari vor fi doar aceia pentru acoperirea costului efectiv al lecției. Putem spune că este vorba despre o democratizare a accesului la o instruire de calitate cu profesorii pe care ni-i dorim.
- Ai posibilități largi de opțiune
Astăzi, din ce în ce mai mulți profesori susțin cursuri online iar cererea se află în creștere. Există deja companii specializate care oferă servicii pentru lecții online cu profesori axați pe diferite instrumente și stiluri muzicale. Posibilitatea de a-ți alege profesorul potrivit, care să te reprezinte și să-ți ofere informațiile de care ai nevoie este foarte mare. Dacă însă dorești să lucrezi cu un anumit profesor independent îl poți contacta, de asemenea, în atâtea medii de socializare pe care le ai la dispoziție. Versatilitatea lecțiilor online constă și în faptul că poți alege câte lecții dorești să faci și cu ce profesori. Acest aspect, care nu presupune neapărat un angajament unilateral față de un îndrumător unic, îți poate fi de folos în a-ți însuși de la fiecare ceea ce ți se potrivește cel mai bine. Poți alege, astfel, să lucrezi pe termen lung cu un profesor principal și să apelezi, la o anumită perioadă de timp, și la cursuri de perfecționare cu alți profesori.
- Ai un program flexibil
Câștigând timp, programul tău va deveni mai flexibil în stabilirea orelor de curs online. De asemenea, vei putea fixa un orar care să nu depindă sau să fie influențat de alți factori externi precum programul în care o instituție este deschisă sau de aglomerația din trafic. Punându-te de comun acord cu profesorul, vei putea face lecția de chitară în momentul cel mai potrivit pentru tine. Timpul dedicat orei de curs va fi doar cel al lecției propriu-zise. Avantajul este acela de a putea integra lecția de chitară cât mai bine și mai confortabil în viața ta.
- Beneficiezi de confort
Locul cel mai primitor și mai prietenos pentru a face lecția de chitară este, de obicei, acasă. De multe ori, atunci când apelezi la un profesor, ești interesat să afli dacă acesta predă și la domiciliu. Nu toți cei care oferă lecții se deplasează la domiciliul elevului din motive obiective precum: lipsa timpului, distanța mare de parcurs, modul în care își organizează programul, nejustificarea sau lipsa de profitabilitate a deplasării sub raportul timp/bani, ș.a. De aceea, poți să nu reușești să studiezi cu profesorul pe care ți-l dorești din motive subsidiare de acest tip. Criteriile esențiale în alegerea profesorului trebui să fie cu totul altele, spre exemplu: studiile efectuate, profesionalismul în predare, experiența pedagogică, compatibilitatea umană sau rezultatele obținute. Prin intermediul lecțiilor de chitară online atât elevul cât și profesorul se află într-un mediu cunoscut și confortabil care favorizează comunicarea.
- Cum funcționează lecțiile online?
Pentru a putea face lecții de chitară online va trebui să folosești unul dintre instrumentele de comunicare de tip Skype, Google Meet, Zoom, Google Classroom, etc. Este indicat să testezi înainte câteva platforme pentru a observa care este cea mai potrivită pentru tine. Nu toate funcționează la fel de bine și fiecare are o configurație puțin diferită față de celelalte. Acest aspect îl vei stabili de comun acord cu profesorul de instrument. Dacă ai fixat ziua și ora la care vei începe lecția este de ajuns să pornești laptopul/computerul cu doar cinci minute înainte de curs pentru a te pregăti. Lecția se va desfășura ca o oră normală de clasă în care profesorul îți va preda, îți va explica ce ai de făcut și îți va exemplifica piesele/pasajele în lucru. Vei putea vedea partitura în lucru pe ecranul monitorului tău, iar profesorul va face însemări pe această partitură electronică în timp real. La sfârșitul lecției poți primi partitura cu însemmările făcute prin e-mail sau orice altă variantă. Se poate spune că lecțiile online decurg ca oricare altă lecție “face-to-face”, fără a exista însă posibilitatea unei corectări a poziției instrumentale sau a ciupiturii degetelor prin contact fizic direct din partea profesorului. În ceea ce privește comunicarea, trebuie să știi că există un mic decalaj între cel care vorbește/cântă și cel care aude sau primește semnalul. De asemenea, în momentul în care unul dintre participanți cântă este indicat ca celălalt să nu cânte în același timp pentru că nu se vor auzi unul pe altul. Atât dialogul cât și exemplificările muzicale se pot face pe rând de către fiecare (profesor sau elev)
- Ce probleme pot să apară?
Pe parcursul lecțiilor online poți să te confrunți cu anumite situații pe care e bine să le cunoști dinainte ca să știi să le gestionezi. Spre exemplu, menținerea concentrării pe tot parcursul lecției. Dacă ai ales să faci cursuri online e bine să profiți la maxim de această oportunitate și să încerci să fii atent la ceea ce ți se comunică pentru că relația dintre profesor și elev este una interactivă, care presupune dialog și schimb de informație. Pot să apară, de asemenea, probleme de conexiune sau erori ale platformelor utilizate. O conexiune, însă, se restabilește în câteva secunde și nu reprezintă deci un impediment major. Un alt disconfort poate să-l constituie lipsa de experiență în utilizarea instrumentelor de învățare online sau chiar a computerului. Dacă folosești computerul în mod frecvent atunci cu siguranță ai un nivel mediu de cunoștințe ca utilizator pentru a-ți da seama repede cum funcționează aceste resurse web, care de altfel sunt concepute pentru a putea fi folosite foarte intuitiv, fără a exista necesitatea unei pregătiri în prealabil. Dacă însă nu te simți confortabil în folosirea uzuală a computerului, va trebui să aloci puțin timp pentru a te familiariza cu mediul online. Alți factori deranjanți pot să fie, câteodată, sunetul distorsionat sau blocări ale imaginii pentru câteva secunde. Acestea sunt inevitabile atunci când vorbim de mediul virtual și nu trebuie să te îngrijoreze. Dacă vei fi conștient că se pot întâmpla, atunci le vei trata cu degajare fără să-ți influențeze negativ lecția.
- Care este utilitatea lecțiilor online
Utilitatea lecțiilor pune în discuție în ce măsură poți învăța să cânți la chitară eficient și la un nivel cât mai ridicat. Acest aspect ține foarte mult de ceea ce îți propui. Lecțiile online pot fi și utile și distractive în același timp. Dacă îți dorești să înveți să cânți la chitară ca hobby, atunci abordarea ta va fi una relaxată, în care lecțiile de chitară îți vor umple viața cu bucuria de a avea o preocupare frumoasă. Dacă îți dorești să faci performanță, atunci va trebui să ai un program riguros de repetiție de la o lecție la alta și o atenție sporită la detalii pe parcursul desfășurării lecțiilor de chitară. Orice lecție poate fi utilă în funcție de importanța pe care i-o acorzi. Principalul impediment în mediul virtual este acela că profesorul nu poate corecta anumite greșeli de poziție instrumentală, ciupitură sau apăsare pe corzi a degetelor prin contact fizic direct, adică prin a lua efectiv degetul elevului și a-l așeza corect pe grif, spre exemplu. Acest aspect poate fi compensat însă foarte bine prin explicații și exemplificări clare în fața camerei și printr-o atenție mai mare concentrată asupra indicațiilor profesorului. Modul în care decurge lecția ține foarte mult de experiența profesorului și de receptivitatea elevului. De aceea este vorba întotdeauna despre o dorință comună de a lucra cât mai bine și mai eficient. Dacă vei fi motivat și dornic să te perfecționezi, rezultatele nu vor întârzia să apară!